Caută
Close this search box.

Respectat cercetător român de la Cambridge: „De închis, pandemia nu se va închide”

mircea iliescu

Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea Cambridge, este convins că pandemia nu poate fi oprită în acest an, chiar dacă în anumite țări, cum ar fi Israel, Marea Britanie sau SUA, situația este pe cale să revină la normal.

Rămân însă alte țări care nu beneficiază de vaccinuri, iar în tot acest timp ar putea să apară mutații periculoase, care să afecteze la un moment dat și țările care depăşiseră impasul.

Marea Britanie este pe cale să revină la normal, iar multe alte țări europene, inclusiv România, au planuri mari și vor să calce pe urmele insularilor, până în toamnă. Geneticianul Mircea Iliescu, cercetător la Universitatea Cambridge, este mai degrabă sceptic.

El crede că Europa poate ajunge în această vară, în situația de a mai relaxa din restricții, însă spune că e prematur să se renunțe în acest an la toate măsurile luate pentru stăvilirea pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri