Caută
Close this search box.

Revocarea şefilor de la TVR şi Radio România va fi amânată din nou

Surse politice au dezvăluit pentru Ziare.com că ședința plenului reunit al Parlamentului, pentru revocarea șefilor de la TVR și SRR (Societatea Română de Radiodifuziune), nu va mai avea loc astăzi, așa cum anunțase Ludovic Orban, în urmă cu câteva zile.

„Ludovic Orban ne-a spus că încă nu poate fi sigur de prezența liberalilor în plen și din acest motiv va mai amâna ședința pe revocarea șefilor de la TVR și SRR. Neînțelegerile din coaliție încă nu s-au stins.

Pe unele teme încă există neînțelegeri între noi – de exemplu pe PNRR, Avocatul Poporului, TVR. Au fost mulți astăzi, la ședința care l-au criticat pe Ghinea, pentru modul în care a prezentat Comisiei Europene Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrurile rămân sensibile în coaliție”, au precizat surse liberale.

Ludovic Orban anunțase săptămâna trecută că cel mai probabil marți va avea loc ședința plenului reunit al Parlamentului, iar pe ordinea de zi vor fi printrele altele și puncte legate de CNA, de TVR și SRR, dar și procedura de demitere a Avocatului Poporului.

„Săptămâna viitoare va fi un plen comun, cel mai probabil marți, vom consulta liderii de grup și vom stabili săptămâna viitoare dată plenului. E un plen în care trebuie să finalizăm procedurile de constituire a grupurilor parlamentare de prietenie, s-a luat decizia introducerii pe ordinea de zi a ședinței Camerelor reunite și constituirea Grupului Pro America.

Pe ordinea de zi a plenului reunit vor mai fi punctele legate de CNA, de TVR și SRR, dar și de procedura de demitere a Avocatului Poporului”, a spus Orban la Palatul Parlamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri