Caută
Close this search box.

Sărbătoarea nu a oprit vaccinarea. Oamenii din țările catolice au primit serul chiar și de Paște

vaccinul Covid-19

Cazurile de Covid-19, au depăşit pragul de 130 de milioane pe plan global în ultimele şapte zile, fiind înregistrate peste 4 milioane de infectări în toată lumea. Este cel mai mare număr din ultimele 3 luni. 

De asemenea, tocmai s-a încheiat, a treia săptămână la rând, cu creșterea numărului de decese. Organizația Mondială a Sănătății consideră tendința alarmantă, mai ales că de Paștele Catolic au avut loc multe deplasări și reuniuni de familie. Franța a depăşit Rusia la numărul de noi îmbolnăviri, fiind a patra ţară cu cele mai multe cazuri după Statele Unite, Brazilia şi India.

Vaccinarea rămâne cea mai bună cale pentru a ieși din pandemie, susțin autoritățile din toată lumea. Nu este de mirare că multe state n-au oprit campania nici măcar în duminica Paștelui Catolic. În oraşul german Koln, sute de vârstnici s-au aşezat duminică la coadă ca sa se vaccineze cu serul AstraZeneca.

Ilse Rexwinkel, persoană vaccinată cu AstraZeneca: “Sunt foarte fericită că am fost programată la vaccinare. A fost un mic cadou de Paşte, până la urmă”.

Și in orăşelul Sarcelles, de lângă Paris, în ziua de Paște, cadrele medicale abia au prididit cu inocularea a mii de oameni, veniţi inclusiv din alte orașe.

În Polonia, de asemenea țară catolică, sărbatoarea a fost umbrită de situația dramatică din spitale. Sistemul medical este în pragul colapsului.

Bozena Gicala, asistentă medicală: “Situația este dură pentru că vin tot mai mulți pacienți. Pandemia abia acum a luat proporții”.

Jaroslaw Gucwa, director medical al Spitalului Județean Bochnia: “Ambulanțele colindă cu orele între spitale, între orașe, încercând să găsească locuri pentru pacienți”.

Peste Ocean, speranțele se împletesc cu avertismentele legate de riscul unui nou val al pandemiei, alimentat de noile tulpini ale virusului.

Michael Osterholm, epidemiolog: ″În acest moment, suntem în ochiul unui uragan de categoria a 5-a, la nivel global. În următoarele două săptămâni vom asista la cele mai multe cazuri noi de la izbucnirea pandemiei. Iar Statele Unite sunt abia la începutul acestei noi creșteri, încă nu o simțim de-a binelea”.

Până acum, 106 milioane de americani au primit măcar o doză de vaccin, iar 61 de milioane au și rapelul făcut.

Joe Biden, președintele SUA: ″Împărtășim părerea Papei Francisc care a spus că vaccinarea este o obligație morală, aceea de a-ți salva propria viață și viețile altora”.

Dr. Anthony Fauci, Directorul Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA: “Restricțiile nu vor dura la infinit, pentru că în fiecare zi vaccinăm 3-4 milioane de oameni. Ne apropiem, pas cu pas, de controlarea pandemiei”.

Însă, până atunci, în zeci de state americane rata de infectare este în creștere, inclusiv din cauza intensificării deplasărilor prin țară. În ultimele 25 de zile, au trecut zilnic printr-un aeroport peste un milion de oameni:

“Oamenii au obosit să tot stea în case. Poate că datorită vaccinului oamenii prind curaj, simt că pot călătorii din nou”.

Pe de altă parte, experții atrag atenția că, în prezent, copiii sunt și ei un vector major de transmitere a virusului.

Michael Osterholm, epidemiolog: “Vă rog să înțelegeți că tulpina B.1.1.7. (tulpina britanică) schimbă regulile jocului. Copiii iau foarte ușor această tulpină. Asta spre deosebire de variantele precedente ale virusului, care nu prea au infectat copii sub 14 ani ori nu le provocau forme grave decât foarte rar. Și nici nu transmiteau mai departe virusul”.

Încă din urmă cu două luni, Israelul și Italia au semnalat că tulpina Kent infectează mult mai ușor copiii decât variantele inițiale. Specialiștii au ajuns să își retragă propriile recomandări privind riscurile minime ale reluării cursurilor față în față.

Michael Osterholm, epidemiolog: “Copiii reprezintă acum o dificultate majoră în ceea ce privește rata de răspândire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri