Caută
Close this search box.

Știați? Ce se întâmplă cu zilele libere de la final de aprilie!

Vinerea Mare se serbează în 30 aprilie, iar a doua zi de Paște, luni, 3 mai.

Zilele libere legal, respectiv 1 și 2 mai, sunt sărbătorite în primul weekend din luna mai.

Românii care lucrează la stat sau la privat vor avea o minivacanță de patru zile la sfârșitul lunii aprilie, cu ocazia sărbătoririi Paștelui.

Minivacanţă de patru zile. 30 aprilie – 3 mai va fi perioada de minivacanță din această primăvară.

Pe lângă zilele de weekend, însemnând 1 și 2 mai, se vor primi încă două zile „bonus”, respectiv 30 aprilie și 3 mai.

În 2021 mai avem următoarele zile libere:
1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.
Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale

Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care precedă și / sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum și zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, prevede Codul Muncii.

Drepturile salariațiilor
Salariații care lucreză în zilele de sărbătoare legală vor primi, obligatoriu, compensații din partea angajatorilor.

Angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile, conform legislației în vigoare.

Angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază, în cazul în care această compensare nu poate fi acordată.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri