Caută
Close this search box.

Studiu: Vaccinul Moderna continuă să fie eficient după şase luni de la administrare

Vaccinul Moderna împotriva COVID-19, care se administrează în două doze, continuă să stimuleze producţia de anticorpi după şase luni de la administrare, potrivit unui nou studiu publicat marţi în The New England Journal of Medicine, informează DPA, potrivit Agerpres.

Cercetarea va continua şi în perioada următoare, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată să identifice perioada în care anticorpii sunt detectaţi la persoanele imunizate cu acest vaccin.

Un nivel ridicat de anticorpi a fost detectat la toate grupele de vârstă participante la studiul clinic, persoanele mai tinere prezentând niveluri mai mari decât persoanele în vârstă.

Oamenii de ştiinţă doresc să continue monitorizarea participanţilor la studiu pentru a determina momentul în care protecţia se reduce şi pentru a vedea în ce grad poate fi adăugată o protecţie suplimentară prin administrarea unor doze de rapel.

Într-un alt studiu, vaccinul Pfizer a dovedit o eficienţă de aproape 92% după şase luni. În cazul vaccinului Moderna, nu a fost oferit un procent exact. Ambele vaccinuri s-au dovedit foarte eficiente împotriva formelor severe de boală.

Studiul despre eficienţa ridicată a acestor vaccinuri vine în contextul în care Statele Unite continuă să crească numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare de teama unui al patrulea val al pandemiei. Marţi, preşedintele Joe Biden a devansat cu două săptămâni, până pe 19 aprilie, data până la care toţi americanii adulţi vor fi eligibili pentru vaccinare.

Potrivit datelor anunţate de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, peste 108 milioane de persoane, reprezentând aproape 33% din populaţia Statelor Unite, au primit cel puţin o doză din vaccinurile aprobate, iar peste 63 de milioane au fost imunizate cu ambele doze până marţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri