Caută
Close this search box.

UEFA: Opt oraşe-gazdă, printre care Bucureştiul, s-au angajat să primească spectatori la EURO 2020

arena naţională

Opt oraşe-gazdă la EURO 2020, printre care Bucureştiul, s-au angajat să primească spectatori, ceea ce lasă în suspans soarta oraşelor Munchen, Roma, Bilbao şi Dublin, a anunţat vineri Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), potrivit AFP.

Cele patru oraşe rămase „au până la 19 aprilie să ofere informaţii suplimentare legate de planurile lor, iar la acea dată va fi luată o decizie finală” referitoare la o eventuală delocalizare a unor meciuri, a explicat UEFA.

Germania, Italia, Spania şi Irlanda riscă să piardă statutul de ţări gazdă. UEFA cere de la mijlocul lui martie ca toate meciurile de la EURO 2020 să aibă loc cu spectatori.

Budapesta, foarte avansată cu campania sa de vaccinare, vizează tribune pline, „atât timp cât spectatorii îndeplinesc condiţiile stricte de intrare pe stadion”, a precizat UEFA.

Vineri, premierul maghiar Viktor Orban a promis că toţi cetăţenii care cer acest lucru vor fi vaccinaţi până la startul turneului „şi ar putea participa la eveniment cu certificatul lor de vaccinare”.

La rândul lor, Sankt Petersburg şi Baku au promis că stadioanele vor avea un grad de ocupare de 50% din capacitate, în timp ce Amsterdam, Bucureşti, Copenhaga şi Glasgow au promis un grad de ocupare între 25 şi 33%, iar Londra, „cel puţin 25%” pentru cele trei meciuri din faza grupelor, sperând la „o capacitate superioară” pentru semifinale şi finală, potrivit Agerpres.

UEFA a indicat că rambursarea biletelor suporterilor este posibilă până pe 22 aprilie şi a promis „acorduri speciale” în cazul delocalizării unor meciuri sau al disputării acestora în cele din urmă cu porţile închise.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri