Caută
Close this search box.

Valeriu Gheorghiţă: Este prudent ca vaccinaţii să continue să poarte mască

valeriu Gheorghiţă

Rochelle Walensky, directorul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite, promovează noi date, care sugerează că persoanele care au fost complet vaccinate nu transmit aproape niciodată COVID-19, potrivit bussinesinsider.com.

„Datele noastre de la CDC sugerează că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc și că nu este doar în studiile clinice, ci și în date din lumea reală”, a precizat Walensky, într-un interviu pentru postul de televiziune MSNBC.

Walensky se referea la un nou studiu CDC, în care au fost implicate aproape 4.000 de persoane, lucrători din prima linie, unii vaccinați, iar alții nu, care s-au testat săptămânal pentru infecții cu COVID-19, în perioada decembrie 2020 – martie 2021.

Întrebat dacă se va ajunge ca, într-o încăpere în care sunt persoane vaccinate cu ambele doze, să nu mai fie obligativitatea purtării măștii, medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale pentru vaccinarea anti-COVID, spune că în acest moment nu se pune problema.

„Vorbim de o recomandare a CDC, centrul american. În momentul de față, Centrul European de Control al Bolilor nu a făcut o precizare în acest sens, așa încât, țînând cont și de faptul că vorbim și de alte tulpini, de alte variante virale circulante, cred că la acest moment este prudent, fiind în plină ascensiune a valului 3, să respectăm cu strictețe măsurile de prevenție, tocmai pentru a nu contribui inevitabil la creșterea numărului de cazuri.

Chiar dacă am fost vaccinați, e important să înțelegem că, până nu avem un număr suficient de mare de persoane vaccinate, nu suntem în siguranță”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„În ceea ce privește renunțarea la aceste măsuri de prevenție strict la persoanele care sunt vaccinate și care nu au un profil medical la risc, de a dezvolta o formă severă, care nu sunt imunodeprimati, aici, cred că, punctual, putem adopta aceste măsuri, la un moment dat, dar trebuie să așteptăm o decizie la nivel național, pentru acest lucru”, a punctat coordonatorul național al campaniei de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri