Caută
Close this search box.

Vremea continuă să se răcească. Ploi în toate regiunile până luni dimineață, cod galben de ninsori în Carpații Meridionali și Carpații Orientali

Meteorologii au emis vineri o informare de răcire accentuată și instabilitate atmosferică valabilă pentru toată țara, dar și o avertizare cod galben de ninsori local moderate cantitativ.

Potrivit ANM, până luni la ora 10.00, vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile.

Vor fi mai ales averse, iar în sudul și sud-estul țării, în după-amiaza și în seara zilei de vineri, vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice. Izolat, va cădea grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp, mai ales în sud, sud-est, centru și în zona montană.

La munte, începând de sâmbătă, îndeosebi la altitudini de peste 1.500 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse, în Maramureș, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (04/05 aprilie), temporar se vor semnala precipitații mixte.

Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali și Orientali, cu peste 70-80 km/h. Zăpada va fi spulberată.

Vremea se va răci accentuat, vineri (02 aprilie) în vestul, centrul și nordul țării, iar sâmbătă (03 aprilie) și în sud și sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârșitul săptămânii, în cea mai mare parte a țării.

De sâmbătă de la ora 18.00, până luni la ora 10.00, în zona Carpaților Meridionali și Orientali, la altitudini în general de peste 1.500 m va ninge, local moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri