Caută
Close this search box.

60.017 persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

covid

Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 60.017 doze de vaccin, dintre care 48.587 – Pfizer, 5.724 – Moderna şi 5.706 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit unui comunicat al CNCAV transmis sâmbătă, 33.411 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 26.606 persoane şi cu cea de-a doua.

De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 5.300.469 de doze unui număr de 3.336.830 de persoane, dintre care 1.373.191 au primit o doză şi 1.963.639 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 54 de reacţii adverse – şapte de tip local şi 47 de tip general.

Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 14.179 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.516 de tip local şi 12.663 de tip general.

CNCAV menţionează că 144 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri