Caută
Close this search box.

Al doilea centru de tip drive-thru pentru vaccinare anti-COVID din Sectorul 6, în parcarea Plaza România

vaccinul Johnson

Cel de-al doilea centru de tip drive-thru de vaccinare anti-COVID din Sectorul 6 va fi inaugurat, luni, în parcarea Plaza România, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

Peste 200 de persoane vor putea fi zilnic vaccinate. Programul de lucru al centrului de vaccinare va fi de luni până vineri, între orele 15,00 – 20,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 08,00 – 20,00.

La inaugurare vor participa primarul şi viceprimarii Sectorului 6, Ciprian Ciucu şi, respectiv, Mihaela Ştefan şi Alexandru Gâdiuţă, precum şi prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Centrul, unde se va folosi vaccin de la compania Pfizer BioNTech, este organizat de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în parteneriat cu Plaza România, care pune la dispoziţie spaţiul necesar în parcarea mall-ului.

Amplasat în mijlocul comunităţii, într-una dintre cele mai frecventate zone din sector, centrul de vaccinare va avea patru fluxuri de vaccinare, cu personal asigurat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri