Caută
Close this search box.

Aleksandr Murahovski, medicul care l-a tratat după otrăvire pe Aleksei Navalnîi, e dat dispărut

Aleksandr Murahovski

Aleksandr Murahovski, medicul şef al spitalului din Omsk (Siberia), unde a fost tratat pentru scurt timp opozantul rus Aleksei Navalnîi, după ce i s-a făcut brusc rău, anul trecut, într-un avion în drum spre Moscova, a dispărut, a anunţat poliţia rusă, notează Reuters, conform Agerpres.

Poliţia din regiunea Omsk, la circa 2.200 kilometri est de Moscova, a făcut cunoscut că medicul Aleksandr Murahovski a părăsit vineri o bază de vânătoare dintr-o pădure cu un autovehicul de teren şi nu a mai fost văzut de atunci.

Serviciul de prim-ajutor, drone, un elicopter şi voluntari pe teren s-au alăturat efortului de căutare.

Aleksandr Murahovski a fost medicul şef al spitalului din oraşul siberian Omsk unde a fost tratat Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin. Ulterior, Murahovski a fost promovat în funcţia de ministru regional al sănătăţii.

După intense negocieri cu autorităţile, Aleksei Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania de la Omsk pentru îngrijiri de specialitate.

Teste de laborator efectuate în trei ţări europene au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Kremlinul a respins în repetate rânduri orice acuzaţie conform căreia autorităţile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi.

După revenirea din Germania, disidentul a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care îl denunţă ca fiind orchestrat politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri