Caută
Close this search box.

Alexandru Rafila, prezent la maratonul de vaccinare din Bucureşti

alexandru rafila

Alexandru Rafila, medic specialist în microbiologie şi sănătate publică şi reprezentant la României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a anunţat, duminică, faptul că susţine şi participă la maratonul de vaccinare organizat de UMF ”Carol Davila” în Bucureşti, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională.

„Particip la maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti de UMF ‘Carol Davila’ şi dacă încă nu v-aţi vaccinat, vă aşteptăm azi la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţionala pentru prima doză de vaccin Pfizer împotriva Covid-19.

Peste 16.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 48 de ore la Maratonul Vaccinării din Bucureşti!

Mă bucură implicarea unui număr impresionant de medici şi de studenţi, precum şi sprijinul acordat de multe instituţii în această campanie, pentru că doar împreună vom reuşi să trecem cu bine peste pandemie”, a scris Alexandru Rafila pe contul său de Facebook.

„Mă implic şi contribui cu experienţa mea deoarece copiii au nevoie sa meargă la şcoală în siguranţă, vârstnicii şi bolnavii cronici să beneficieze de servicii de sănătate în siguranţă, adulţii să poată munci normal şi să avem cu toţii o viaţă socială normală. Pandemia poate fi oprită şi fiecare va fi în siguranţă când toţi vom fi în siguranţă.

Vaccinarea este cea mai importantă, eficientă şi mai benefică intervenţie de sănătate publică, iar de-a lungului timpului vaccinurile au salvat sute de milioane de vieţi! Vă încurajez să veniţi să vă vaccinaţi împreună cu familia şi prietenii – azi la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţională, iar de luni la celelalte centre de vaccinare din ţară sau la maratoanele vaccinării organizate de Universităţile de Medicină din Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu-Mureş şi Craiova. Profesioniştii şi dascălii din sănătate sunt la dispoziţia dumneavoastră!”, a scris medicul Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri