Caută
Close this search box.

Apar două noi televiziuni specializate. Una meteo şi alta de ştiri

televiziuni

Apar încă două noi televiziuni în mass-media românească. După modele Digi, Vodafone îşi deschide două proiecte media.

O televiziune va difuza buletine meteo non-stop, iar alta va prelua ştiri din online şi le va prezenta sub forma unui text. Cele două posturi TV au primit licenţa, în şedinţa din 18 mai a Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Cele două televiziuni se numesc: „MeteoTV.tv” şi „Z-TV.tv”. Ambele vor fi în format SD şi se vor difuza la nivel naţional, prin intermediul Vodafone România (fostul UPC).

Viitoarele posturi TV trebuiau să primească licenţa în şedinţa de joia trecută, dar decizia s-a amânat pentru marţi, 18 mai. Membrii CNA au votat în unanimitate acordarea licenţei audiovizuale pentru MeteoTV.tv şi Z-TV.tv.

Compania S.C. BRIDGE MEDIA SOLUTIONS SRL Mogoşoaia, din Ilfov, se ocupă de cele două posturi. Patronul este Manoli Cozmin, fost director de vânzări la UPC, actual Head D2D Department la Vodafone, conform profilului său de Linkedin. De asemenea, a lucrat timp de trei ani şi la RCS-RDS. Tot pe zona de vânzări.

Conform documentelor depuse la CNA, investiţia iniţială este de 8.000 de euro pentru fiecare televiziune. De ce doar atât? Pentru câ totul este automatizat: în spate stau doi programatori, care se ocupă de cele două staţii.

Meteotv.tv – Va prezenta vremea din România şi din restul ţărilor de pe glob. Producţia proprie va fi de 90%, iar cea a altor producători de 10%. Informaţiile despre vreme vor primi update din oră în oră.

Z-TV.tv – Va difuza ştiri naţionale şi internaţionale preluate din online. Producţia proprie este de 96%, iar cea a altor producători de 4%. Se vor transmite ştiri atât în limba română, cât şi în engleză. „Un fel de Google News”, după cum a spus Manoli Cozmin în şedinţa CNA de azi.

Manoli Cozmin, patronul celor două posturi, în şedinţa CNA:

„Pentru MeteoTV.tv, e simplu: facem zoom pe fiecare continent în parte, după care ne oprim pe România şi, într-o buclă de 10 minute, aducem ştiri despre vreme, adaptate in mod constant, la fiecare oră.

Vrem să aducem aceste informaţii pentru oamenii care sunt interesaţi de ştiri despre vreme, care au nevoie de o prognoză meteo pentru următoarele 10 zile. Avem un flux de date de foarte bine structurat”.

Z-TV.tv vine de la Ziare Tv. „Încercăm”, spune Manoli, „să oferim un agregator tv, cu ştiri din mediul online. Preluăm ştiri de calitate din RSS Feed-uri, pe care le punem într-un format text, într-un canal tv.

Deci noi ne propunem să aducem informaţiile de calitate din zona online, în zona liniară, pentru ca oamenii care privesc mai mult linear să facă mai bine legătura cu zona de online.

Dorim să prezentăm informaţii de calitate. Ambele televiziuni sunt automatizate în proporţie de 95%.

Există doar doi oameni care stau şi supraveghează ca serverele să funcţioneze cum trebuie. S-a lucrat mai bine de 6 luni la zona de programare, pentru că tot ce facem noi facem din zona de software, de programare.”

Întrebat de Dorina Rusu despre Z-TV.tv, Manoli Cozmin a spus în şedinţa de azi:

„Vom avea abonamente de la agenţii de presă, cum ar fi Agerpres. O să fie un fel de video text. Un fel de Google News. E important ca omul să aibă informaţia acolo. Rolul meu este agreg ştirile şi să-i fac viaţa omului mai uşoară”.

Tot el a mai spus, conform Pagina de Media:

„Eu nu iau ştiri care nu sunt verificate. Rolul meu este de a lua probabilistic şi matematic de la profesionişti. Eu nu vreau să influenţez şi să intervin acolo. Vor fi ştiri actualizate din oră în oră”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri