Caută
Close this search box.

AstraZeneca trimite mâine, în România, cel mai mare lot de vaccinuri

astrazeneca

Cea mai mare tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca), de 643.200 de doze, soseşte în ţară mâine.

”România va primi cea mai însemnată tranşă de vaccin de la compania AstraZeneca, care constă în 643.200 doze de vaccin. Acestea vor ajunge mâine la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, anunţă luni Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării.

Până în prezent, ţara noastră a recepţionat 1.558.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 591.881 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri