Caută
Close this search box.

Au fost imunizaţi 83% dintre angajaţii din învăţământul vrâncean

Cam 83 la sută dintre angajaţii din şcolile din judeţul Vrancea s-au vaccinat Covid până acum, procentul fiind peste media naţională.

Astfel, conform celor mai recente centralizări, din circa 4.300 de angajaţi din învăţământul vrâncean, aproape 3.600 s-au vaccinat până acum. Acest lucru înseamnă 83 la sută, mult peste media naţională de vaccinare a cadrelor didactice, care este de 45 la sută.

Peste 1.700 dintre angajaţii din şcolile din Vrancea au imunizarea completă, primind atât prima doză de vaccin Covid, cât şi pe cea de-a doua.

De la debutul pandemiei, în Vrancea, s-au infectat 10.449 de persoane, iar 450 au decedat. Miercuri, în Vrancea, incidenţa cazurilor de coronavirus este de 0,82 la mia de locuitori, în scădere.

Cea mai mare incidenţă a cazurilor de Covid 19, în acest judeţ, se înregistrează la Corbiţa, 2,3 cazuri la mia de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri