Caută
Close this search box.

Barna, la Opera Naţională: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Barna

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu public, că ridicarea restricţiilor şi revenirea la normalitate ţine de creşterea numărului de persoane vaccinate.

„Vreau să-l văd cu emoţii, cu bucurie, cu sentimentul că uşor, uşor reintrăm într-o logică de ţară care funcţionează liberă de restricţii. Asta nu se poate întâmpla decât dacă un număr cât mai mare dintre noi merg să se vaccineze. Ăsta e mesajul pe care îl transmit şi în această seară. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât restricţiile vor fi mai puţine şi vom reveni mai repede la normalitate”, a spus Barna, potrivit Agerpres.

Vicepremierul a amintit că Guvernul a luat, joi, o serie de decizii care permit să fie organizate cât mai multe spectacole cu prezenţă fizică.

„S-a corectat acea inadvertenţă, să-i spun, conform căreia erau posibile evenimente culturale în interior, dar nu erau posibile în spaţiul exterior (…)

Lucrurile arată bine la nivelul ţării şi îmi doresc să continue acest trend foarte bun pe campania de vaccinare. Am văzut că în toate localităţile oamenii continuă să vină să se vaccineze şi, de fapt, asta e principala miză, astfel încât să putem (…) să ajungem să scăpăm de ele (restricţii – n.r.) cât mai repede”, a mai spus Barna.

El a adăugat că vrea să mergă şi la teatru.

„Cred că sunt vreo doi ani. Am fost şi înainte, adică nu-i ceva ce nu s-a mai întâmplat. Sper ca în perioada următoare să reuşesc să ajung şi la teatru. Îmi lipseşte şi acesta”, a afirmat Dan Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri