Caută
Close this search box.

Camera Deputaţilor a adoptat Legea 5G

legea 5g

Deputații au adoptat proiectul de lege al Guvernului privind rețelele 5G. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, Senatul fiind cameră decizională. Proiectul a fost adoptat în forma trimisă de Guvern.

Actul normativ a fost adoptat cu 277 de voturi pentru, un vot contra și 23 de abțineri, informează Digi24.

Potrivit proiectului, furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului CSAT. De asemenea, documentul prevede că România va ține cont de obligațiile față de UE și SUA.

Fiecare producător de echipamente și programe software 5G va trebui să facă o solicitare pentru obținerea acestei autorizări, solicitare care va fi depusă la ministerul cu atribuții în domeniul Comunicațiilor.

În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securității naționale și apărării ţării ca urmare a analizei realizate, avizul CSAT este negativ. De asemenea, în cazul în care, ulterior acordării autorizării, sunt identificate riscuri, amenințări şi vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizia premierului, la propunerea CSAT.

Operatorii telecom nu vor putea folosi în rețele decât echipamente și soluții ale producătorilor avizați de CSAT, însă echipamente și softuri ale unui producător al cărui aviz CSAT este negativ, pot fi folosite pentru cel mult 5 ani.

Proiectul de lege mai prevede și amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri pentru utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software în rețelele 5G puse la dispoziție de producători care nu au obținut autorizarea CSAT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri