Mediul politic între UE şi China nu este propice pentru ratificarea acordului asupra investiţiilor încheiat la sfârşitul lui 2020, a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, Bruxellesul suspendându-şi eforturile pentru a obţine votarea lui, relatează AFP, informează Agerpres.

„Am suspendat pentru moment anumite eforturi de sensibilizare politică din partea Comisiei, întrucât este clar că în situaţia actuală, cu sancţiuni ale UE împotriva Chinei şi contra-sancţiuni chineze, inclusiv împotriva membrilor Parlamentului European, mediul nu este propice pentru ratificarea acordului”, a declarat el.

„Nu putem face abstracţie de contextul mai larg al relaţiilor între UE şi China”, a adăugat el.

Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediul său de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie după ani de negocieri. El avea drept scop declarat să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză. De asemenea, europenii sperau că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.

Considerat drept o victorie diplomatică pentru Beijing, acordul a fost criticat de organizaţiile neguvernamentale. Bruxellesul s-a apărat, subliniind că a obţinut de la China să se angajeze să facă mai multe eforturi pentru aprobarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) asupra muncii forţate.

În luna ianuarie a acestui an, Parlamentul European (PE) a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie în care apreciază că acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi.

Legislativul comunitar a avertizat că „va ţine cont de situaţia respectării drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acordul cu privire la investiţii”.

Procesul de ratificare urma să dureze până la începutul anului 2022.

Eurodeputaţii „regretă faptul că, grăbindu-se să încheie acest acord fără să ia măsuri concrete împotriva gravelor încălcări ale drepturilor omului care persistă, Uniunea Europeană riscă să-şi afecteze credibilitatea”, se menţionează în rezoluţia adoptată de PE.

Miniştrii de externe din UE au aprobat în martie adoptarea de sancţiuni împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului. Sancţiunile au vizat lideri locali responsabili de abuzurile asupra etnicilor uiguri, în regiunea chineză Xinjiang.

Beijingul a replicat impunând sancţiuni împotriva mai multor parlamentari europeni, unor universitari şi think-tank-ului german MERICS.

„În orice caz, motivele implicite ale acordului (…) sunt în continuare foarte prezente, există în continuare o asimetrie în relaţiile” cu China, a subliniat Dombrovskis. „Acest acord ne va ajuta să rezolvăm această asimetrie”, a adăugat el.

Comisia Europeană va propune de altfel miercuri învestirea sa cu noi puteri pentru a ancheta asupra grupurilor străine susţinute de un stat care încearcă să acapareze companii europene, o legislaţie care vizează în special Beijingul.

80 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here