Caută
Close this search box.

Condamnaţii scăpaţi de puşcărie datorită CCR primesc despăgubiri, a stabilit Curtea Constituţională

CCR

Decizia CCR 136/2021 acordă drept de despăgubire, din partea statului, inculpaților arestați pe parcursul anchetei sau procesului penal, dar achitați sau care au primit decizie de clasare, inclusiv ca urmare a altor decizii CCR ulterioare momentului arestării și trimiterii în judecată, prin care anumite infracțiuni au fost dezincriminate, iar anumite probe au fost clasate – au explicat pentru G4Media.ro judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, și procurorul DNA, Alexandra Lăncrănjan.

Până acum, inculpații arestați inițial, dar achitați ulterior, trebuiau să deschidă un nou proces prin care să se stabilească dacă decizia de arestare a fost nelegală.

Or, decizia CCR 136/2021 înlătură acest obstacol și spune că un inculpat arestat inițial, dar achitat ulterior, poate cere despăgubiri de la stat doar în baza deciziei de achitare.

Curtea Constituțională a arătat și că inclusiv inculpații condamnați definitiv, dar a căror arestare preventivă este ulterior considerată nelegală (ca urmare a unor dezincriminări sau anulări de probe), pot solicita despăgubiri.

Decizia CCR a fost luată cu majoritate de 7 la 2. Fostul șef DNA Daniel Morar, actual judecător CCR, a votat cot la cot cu Valer Dorneanu (fost parlamentar PSD) și magistrații numiți la CCR pe vremea lui Dragnea, Cristian Deliorga și Gheorghe Stan zis Geani.

Doar judecătoarele numite la CCR de președintele Klaus Iohannis, Livia Doina Stanciu și Simina Tănăsescu, au făcut opinie separată și au arătat că extinderea cazurilor de răspundere civilă a statului, prin crearea unui nou caz de eroare judiciară, ”este și trebuie să rămână în competența exclusivă a legiuitorului”, adică a Parlamentului.

Exemple de inculpați celebri arestați intițial, dar achitați ulterior. Fostul șef liberal al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, a fost anchetat de DNA pentru corupție și arestat pentru câteva luni, însă în final a fost achitat.

Exemplele pot continua cu omul de afaceri Mihai Rotaru, considerat samsar de drepturi litigioase, arestat într-un dosar ANRP, dar achitat ulterior.

Un alt exemplu este cel al foștilor procurori și polițiști arestați într-un dosar al lui Sebastian Ghiță, dar achitați ulterior definitiv, după ce Secția Specială nu a mai declarat apel.

Ce spun experții. Judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj și procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan au arătat că CCR acordă drept de despăgubire din partea statului acelor inculpați care au fost arestați inițial, dar achitați ulterior inclusiv ca urmare a altor decizii CCR, ulterioare momentului arestării, prin care anumite infracțiuni au fost dezincriminate, iar anumite probe au fost clasate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri