Caută
Close this search box.

Incendiu la cel mai mare spital COVID din Filipine: Sute de persoane evacuate

Un incendiu a izbucnit la cel mai mare spital COVID-19 din Filipine duminică dimineaţă, înainte de zorii zilei, impunând evacuarea a sute de pacienţi, susţin oficiali locali citaţi de dpa.

Nimeni nu a fost rănit în incendiul care s-a propagat rapid la etajul al treilea al Spitalului General din Filipine înainte de ora locală 01.00 (sâmbătă, 17.00 GMT), a declarat inspectorul Hector Agadulin, din cadrul Biroului de protecţie împotriva incendiilor, potrivit Agerpres.

„Incendiul a început din zona de lenjerie şi s-a răspândit cu uşurinţă la etajul al treilea”, a spus el. „Fumul era atât de gros, încât pompierii noştri nu au putut pătrunde în interior fără aparatele de respirat”, a adăugat Hector Agadulin.

Nu existau pacienţi pe etajul afectat de incendiu, dar fumul a cuprins şi alte etaje, forţând evacuarea a circa 500 de pacienţi, inclusiv a 156 pacienţi COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri