Caută
Close this search box.

Ioan Niculae, la un pas de a fi eliberat din puşcărie după doar trei luni

Judecătoria Medgidia a admis miercuri cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din închisoare, după ce acesta a executat efectiv trei luni din pedepsa de cinci ani primită în dosarul Interagro.

„În temeiul art. 587 C. pr. pen. cu aplic. art. 60 alin. 2 C. pen. 1968, admite propunerea de liberare condiţionată a deţinutului N. I.. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului N. I., deţinut în Penitenciarul Constanţa – Poarta Albă pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2292/2018 a Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, mandat nr. 6144/2021, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 272 rap. la art. 275 alin. 6 C.proc. pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, a sumei de 156 lei, fiecare, pentru av. Popescu Radu Cătălin – delegaţie seria AV nr. 917/2021 şi av. Abiltar Ferhdtin – delegaţie seria AV nr. 916/2021, cu titlu de onorarii apărători din oficiu.

Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare pentru procuror şi condamnat”, se arată în decizia instanţei, care poate fi contestată de procurori.

Decizia vine după ce o comisie specială din penitenciar a fost de acord cu eliberarea condiţionată.

La calcularea fracţiei de o treime necesară pentru eliberarea condiţionată, instanţa a ţinut cont de perioada petrecută anterior de Ioan Niculae în închisoare, ca urmare a condamnării primite în 2015 în dosarul „Mită la PSD”.

Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri