Caută
Close this search box.

Lucian Romaşcanu numeşte PNRR „Programul Naţional de Rateuri cu Repetiţie”

lucian Romaşcanu

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a reclamat, în discursul său din plenul Parlamentului la dezbaterea PNRR, că nimeni din partidele din coaliţia de la guvernare nu vrea să ia cuvântul despre acest plan, pe motiv că oficialii celor trei partide nu îi cunosc conţinutul.

El a susţinut că PNRR s-ar putea numi „Programul Naţional de Rateuri cu Repetiţie”. „PSD nu acceptă şi nu susţine acest PNRR propus de un guvern incompetent, iresponsabil şi incapabil”, a arătat el.

Romaşcanu l-a criticat pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, arătând că „parlamentarii nu pot veni fizic în Parlament, dar pot să bea fizic în Parlament”, el propunând, în acest context, schimbarea regulamentului celor două camere ale Legislativului.

În opinia lui Romaşcanu, „cel mai bun nume” pentru acest plan este „Programul Naţional de Rateuri cu Repetiţie”.

„Şi a treia oară va fi un eşec, din păcate, şi nu va fi un eşec de respingere, dar va fi un eşec pentru România dacă el va pleca aşa cum e scris acolo”, a susţinut el.

În opinia lui Romaşcanu, PNRR împarte România în două părţi „care nu vor merge cu viteze diferite”, el reclamând că zona de sud a ţării nu va beneficia de fonduri pentru dezvoltare.

„Este culmea ca o parte din decidenţi care nu au votat pe Biblie să ne lase la mila Bunului Dumnezeu şi a ploilor sale binecuvântate, numai că acestea nu pot fi programate. (…)

PSD nu acceptă şi nu susţine acest PNRR propus de un guvern incompetent, iresponsabil şi incapabil”, a încheiat Romaşcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri