Caută
Close this search box.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. anunță cercetarea disciplinară a angajaților din MS numiți de Nelu Tătaru

ioana mihăilă

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, în plenul Camerei Deputaților, că vinovați pentru raportarea greșită a numărului de morți din cauza Covid sunt angajații ministerului, care fac parte dintr-un comitet, numit înainte de mandatul lui Vlad Voiculescu, atunci când ministru era Nelu Tătaru, și care vor fi cercetați disciplinar, la ordinul ei.

Mihăilă a fost prezentă, conform Digi24, în plenul Camerei Deputaților la „Ora ministrului”, la invitația PSD, care a cerut explicații privind diferențele de raportare, în ceea ce privește numărul morților de Covid.

„Ați întrebat de ce nu au fost evaluate periodic: tocmai în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidențiate diferențele dintre cele două baze de date, diferențe care, așa cum ați văzut și în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante.

Ați întrebat de intervențiile în baza de date, din luna martie: acele modificări care au fost realizate după ce colegii mei au observat diferențele urmăreau tocmai asigurarea corectitudinii datelor, prin chei de verificare, la STS.

Nu îngreunau raportarea. Au fost excluse foarte multe din câmpurile care erau greu de completat. Ați întrebat de repsonsabilii din Ministerul Sănătății care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate: resposabilul e un comitet numit în mandatul precedent numirii lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”, a spus Ioana Mihăilă, la finalul ședinței, răspunzând la întrebările parlamentarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri