Caută
Close this search box.

Peste 4.600 de vaccinaţi, la Maratonul vaccinării din Iaşi

maratonul vaccinării

4.649 de persoane s-au imunizat în cadrul Maratonului Vaccinării iniţiat de UMF Iaşi, rectorul instituţiei Viorel Scripcariu precizând că se aştepta ca interesul cetăţenilor să fie mult mai mare.

În cele trei zile ale evenimentului s-au vaccinat în total 4.649 de persoane, mulţi dintre participanţi fiind studenţi, dar şi cetăţeni ai Republicii Moldova.

Rectorul UMF Iaşi Viorel Scripcariu a declarat că Maratonul Vaccinării a fost un succes pentru universitate şi că a fost o activitate intensă depusă de cei o mie de voluntari, însă a precizat că se aştepta ca numărul celor care vin să se vaccineze să fie mult mai mare.

”Ne-am aşteptat la un număr de doritori mult mai mare. Ne-am adresat în primul rând tinerilor şi mă aşteptam ca numărul studenţilor de la UMF dar şi de la alte universităţi din oraş catre să vină să se vaccineze să fie mai ridicat.

Au fost mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova care s-au vaccinat. La maratonul UMF de la Târgu Mureş au fost peste 7.000 de persoane. Bravo lor, e Ardeal, acolo poate lumea este mai informată despre varianta vaccinării. La Cluj însă au fost mai puţini ca la noi”, a declarat rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.

Maratonul de vaccinare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a început vineri după-amiază şi s-a încheiat luni dimineaţă la ora 8.00. S-a putut prezenta la vaccinare orice persoană care a împlinit 16 ani, iar serul administrat a fost Pfizer.

Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekendul 4-6 iunie. În această acţiune au fost implicaţi în mod voluntar, peste o mie de membri ai comunităţii academice a Universităţii, de la cadre didactice şi studenţi, până la personal administrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri