Caută
Close this search box.

Polițiști, jandarmi, pompieri, veghează la respectarea regulilor în Noaptea Învierii

Mii de polițiști și jandarmi sunt pe străzi în Capitală în aceste zile, pentru ca regulile sanitare să fie respectate și să putem avea o sărbătoare a Învierii fără evenimente neplăcute. La datorie sunt și pompierii, care vin cu recomandări pentru cei care duc Lumina Învierii acasă. Numărul participanților la Slujba de Înviere de la Patriarhie este limitat iar masca sanitară, obligatorie.

„În această seară, la Patriarhia Română, la slujbă, avem restricții de acces. Începând cu ora 23.00, se va permite doar accesul credincioșilor care vor să participe la slujbă. Vor fi permise 70 de persoane la interior și 500 de persoane la exterior”, spune Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Alexandru Iacob.

„Mă adresez și celor care vor pleca de la slujbă cu Lumina, către locuințe, cu lumânări, candele și alte obiecte, sfatul nostru este să le aducă acasă și să le așeze pe un suport inconbustibil, pe o farfurie, spre exemplu și să fie monitorizate, supravegheate”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU București, Daniel Vasile.

„Vrem să le reamintim celor care participă la slujba din această noapte să nu uite de măsurile de protecție individuală. Să nu uităm de mască, să nu uităm de a păstra distanțarea fizică. Trebuie să ne gândim la sănătatea noastră, pentru că vrem să avem niște Sărbători liniștite, luminate dar în același timp cu sănătate”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri