Caută
Close this search box.

Primele măsuri de relaxare, anunţate de Florin Cîţu. Unele sunt pentru vaccinaţi LIVE VIDEO

cîţu

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri seară, o hotărâre care prevede relaxarea măsurilor începând cu 15 mai.

Premierul Florin Cîţu a anunţat vineri seară, după şedinţa de Guvern, că au fost adoptate măsurile de relaxare care se aplică din 15 mai, fiind modificată Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.

”Este primul act normativ pe care-l adoptăm prin care începem revenirea la normalitate. Aceste măsuri sunt pnă la 1 iunie. De la 1 iunie, o parte dintre aceste măsuri vor fi relaxate, dar sunt şi altele şi sunt prezentate în hotărârea CNSU”, a declarat premierul.

Astfel, se elimină obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise şi se renunţă la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

”Se stabileşte programul retaurantelor în intervalul orar 5-24”, a anunţat premierul.

Acesta a mai precizat că se creează posibilitatea ca în spaţiile deschise competiţiile să se desfăşoare cu prezenţa spectatorilor, cu ocuparea a 25% din locuri. La aceste evenimente vor participa doar persoane vaccinate sau persoane care prezintă un test negativ pentru coronavirus.

”Spectacole de tip drive in sunt permise numai dacă ocupantii maşinii sunt membri ai aceleiasi familii sau a cel mult 4 persoane din alte familii”, a declarat Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri