Caută
Close this search box.

Şi Ceauşescu l-a ucis pe ursul Lache, uriaşul de la Poiana Braşov

lache

Una dintre cele mai sinistre partide de vânătoare, regizate cu lașitate de anturajul dictatorului Nicolae Ceaușescu, a avut loc în 1983, într-o pădure din Harghita.

Informațiile colectate de-a rândul anilor indică faptul că fostul președinte comunist Nicolae Ceaușescu era obsedat de trofee de vânătoare, deși foarte puțin priceput la trasul cu armă.

Cu bună-ştiinţă, Ceaușescu încălca regulile privitoare la fair-play-ul vânătoresc. De cele mai multe ori, vânatul îi era fugărit în bătaia armei, de către gonacii tocmiți de partid, iar vânarea exemplarelor de cerb, mistreț, urs sau lup devenea o simplă formalitate.

Dictatorul român intrase în competiție cu președinții comuniști Iosip Broz Tito (fosta Iugoslavie) și Todor Jivcov (Bulgaria). Tito se lăuda, la începutul anilor ’80, cu cel mai mare trofeu la urs din lume, motiv pentru care Ceaușescu devenise obsedat să-l depășească, istoriseşte Ziare.com.

Anturajul dictatorului român a găsit o soluție înfiorătoare pentru a-i potoli orgoliul. Cercetările întreprinse în pădurile României au condus la concluzia că singurul exemplar de urs suficient de mare pentru a depăși recordul lui Tito se găsește într-o cușcă din Poiana Brașov.

Era vorba despre Lache, un exemplar uriaș crescut de mic în captivitate în spatele terasei Restaurantului „Ursul”. Lache trăia alături de alt urs, într-o cușcă, obișnuit cu mâncarea primită de la oameni. Ursul domesticit fusese învățat să bea și bere, furnizată din belșug de vizitatori.

Lacheii lui Ceaușescu l-au luat din cușcă în anul 1983 și l-au transferat în județul Harghita, undeva, lângă Borsec, pentru a încerca să-l pregătească spre a fi împușcat de dictator.

Lui Lache i-a fost imposibil să deprindă viața în sălbăticie, deși i-a fost adusă chiar şi o ursoaică. Se îndepărta puțîn de locul în care îi era pusă mâncarea și dormea foarte mult, perpetuându-şi modul de viaţă din captivitate.

În cele din urmă, a fost momit cu hălci de carne agățate de scripete și trase spre vârful muntelui, unde Ceaușescu aștepta într-un foișor, complet protejat. Martorii au povestit ulterior că, înainte să fie împușcat, în poienița din față foișorului, Lache s-a ridicat în două labe.

Dictatorul l-a executat de la câțiva zeci de metri, cu o pușcă cu lunetă marca „Winchester”, primită cadou în 1978, din partea unei firme occidentale.

Angajații din domeniul silvic, din județele Harghita, Covasna și Brașov, au jupuit ursul și l-au măsurat, în vederea omologării. În final, i-au acordat 687,79 puncte, mult peste vânatul lui Tito. Punctajul reprezintă în continuare recordul mondial pentru un astfel de trofeu.

Comparativ, Arthur, ursul de 17 ani, vânat de prințul austriac Emanuel, a primit 592,80 de puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri