Caută
Close this search box.

Studiu Italia: Infecțiile cu Covid-19 au scăzut cu 80% după prima doză de vaccin

covid-19

Infecțiile cu Covid-19 la adulții de toate vârstele au scăzut cu 80% la cinci săptămâni după prima doză a vaccinului Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, arată datele unui studiu realizat în Italia, citat de Reuters.

Acesta este primul studiu realizat de o țară din Uniunea Europeană asupra impactului real al campaniei de imunizare și a avut la bază un eșantion de 13,7 milioane de persoane vaccinate la nivel naţional.

Oamenii de ştiinţă din Italia au început să studieze datele din ziua în care a început campania de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, și au făcut publice rezultatele pe 3 mai 2021, potrivit Digi24.

Analiza făcută de specialiști a arătat că riscurile de infecţie cu SARS-CoV-2, de spitalizare, dar şi de deces au scăzut vizibil chiar după primele două săptămâni de la vaccinare.

La 35 de zile după prima doză, există o reducere cu 80% a infecţiilor, 90% reducere a internărilor şi 95% scădere a deceselor”, potrivit Institutul Naţional de Sănătate din Italia (ISS), adăugând că acelaşi model a fost observat atât la bărbaţi, cât şi la femei, indiferent de vârstă.

Aceste date confirmă eficienţa campaniei de vaccinare şi necesitatea unei acoperiri majore în întreaga populaţie pentru a pune capăt stării de urgenţă”, a declarat Silvio Brusaferro, președintele Institutului Naţional de Sănătate din Italia.

Dintre cele 13,7 milioane de persoane incluse în studiu, 95% dintre cei care au fost vaccinați Pfizer şi Moderna au finalizat ciclul de vaccinare, în timp ce niciunul dintre cei cărora li s-a administrat AstraZeneca nu a primit rapelul.

Italia a urmat recomandările producătorilor, oferind a doua doză de Pfizer la trei săptămâni după prima, rapelul Moderna după patru săptămâni, iar cel cu AstraZeneca la intervalul maxim recomandat, de 12 săptămâni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri