Caută
Close this search box.

Un deputat austriac îl critică dur pe prinţul care l-a ucis pe ursul Arthur, despre care scrie tot mapamondul

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a primit critici dure de la un deputat austriac, după ce vestea uciderii ursului Arthur a ajuns în toată lumea.

Alex Pinter este numele deputatului austriac nemulțumit de uciderea ursului Arthur.

Politicianul l-a criticat pe prințul Emanuel von und zu Liechtenstein pentru gestul său, în timpul unei emisiuni:

„Dacă în calitate de vânător nu ești capabil sau nu vrei să diferențiezi un urs mic de cel mai mare urs din Europa, este posibil să fie momentul potrivit pentru a preda carnetul de vânător (…) Vânătoarea de trofee face parte dintr-o vânătoare care amintește mai mult de Evul Mediu decât de secolul XXI”, a spus deputatul austriac în emisiunea respectivă.

Publicații și televiziuni din Statele Unite până în Noua Zeelandă vorbesc despre acest scandal, potrivit Digi24, iar jurnaliștii americani de la ABC News, de exemplu, spun că poliția din România va trata, cel mai probabil, acest caz ca pe unul de braconaj.

În Marea Britanie, ziariștii de la The Guardian au scris și ei despre uciderea lui Arthur și menționează că urșii bruni sunt o specie protejată, iar România a interzis în 2016 vânătoarea de trofee.

Cazul a stârnit interes și în Franța. Le Figaro scrie că regele urșilor din Romania a fost răpus de un prinț din Liechtenstein și amintește că țara noastră găzduiește cea mai mare populație de urși din Europa.

Germanii de la Der Speigel nu au ratat nici ei subiectul, care a ajuns și în Noua Zeelandă. Jurnaliștii de acolo amintesc faptul că Arthur a fost omorât într-o zonă teoretic protejată prin lege și unde trăiesc unele dintre cele mai amenințate specii de animale din Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri