Caută
Close this search box.

Un sfert dintre europeni a primit cel puţin o doză de vaccin

vaccin

Peste un sfert din populaţia UE a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID19, a anunţat Comisia Europeană, şi peste 9% dintre locuitorii blocului comunitar sunt de acum complet vaccinaţi, relatează AFP.

”Vaccinarea se accelerează în Europa: tocmai am trecut pragul de 150 de milioane de vaccinări (…) Vom avea suficiente doze pentru a vaccina 70% dintre adulţii din UE în iulie”, a scris pe Twitter Ursula von der Leyen, preşedinta executivului european.

În detaliu, cel puţin 153,8 milioane de doze au fost administrate la aproximativ 112,4 milioane de persoane, reprezentând 25,1% din populaţia Uniunii Europene, potrivit cifrelor oficiale înregistrate marţi de AFP.

Cel puţin 41,9 milioane de persoane sunt complet vaccinate (cu două doze sau cu vaccinul cu doză unică de la Johnson & Johnson), reprezentând 9,4% din populaţie, informează Agerpres.

Comisia, responsabilă cu precomenzile de vaccinuri în numele statelor membre, se aşteaptă să livreze cel puţin 410 milioane de doze în total pe parcursul celui de-al doilea trimestru (250 de milioane de doze BioNTech-Pfizer, 35 de milioane de la Moderna, 55 de milioane de la Johnson & Johnson, precum şi 70 de milioane de la AstraZeneca).

Bruxellesul a fost puternic criticat pentru lentoarea campaniilor de vaccinare în UE din cauza întârzierilor în procesul de aprobare a reglementărilor şi a deficienţelor AstraZeneca în livrări.

În pofida accelerării recente, UE rămâne în continuare în urma Statelor Unite (aproximativ 30% din populaţie complet vaccinată), a Israelului (58%) şi a Regatului Unit (23%).

În Franţa, începând cu 3 mai, aproximativ 22,82 de milioane de doze au fost administrate în total la 16,13 milioane de persoane, adică 23,9% din populaţie. Dintre aceste persoane, 6,75 milioane sunt complet vaccinate (10% din populaţie).

În Belgia, au fost administrate 3,99 milioane de doze şi peste 856.000 de persoane sunt complet vaccinate (7,4% din populaţie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri