Caută
Close this search box.

VIDEO Guşă: Năstase a luat spagă de la Wintershall, pentru gazele României

cozmin guşă

Gușă, fost secretar general al PSD între anii 2001-2003, l-a acuzat pe Adrian Năstase că a luat șpagă de la compania Wintershall Dea, în perioada în care a fost premier, pentru ca România să nu beneficieze de gaze mai ieftine, din partea Rusiei.

Între anii 2001 şi 2003, Gușă și Năstase au avut relațîi foarte strânse.

„Am aflat despre Adrian Năstase că a fost în legătură cu Direcția de Informațîi Externe (DIE, aparținea de Securitate). Posibilele șantaje din acele vremuri i-au marcat mai apoi parcursul politic.

(…) Prin privatizările pe care le-a realizat în mandatul de prim-ministru, a realizat de fapt niște lucruri asimilabile unor acte de trădare. Înstrăinarea Petrom a fost așa ceva, înstrăinarea pe nimic a Sidex a fost așa ceva, distribuția de gaz. energie electrică a fost așa ceva.

Că să nu mai vorbesc de cele 2 miliarde pe care le-a dat lui Bechtel, care n-a făcut niciodată Autostrada Transilvania. Peste toate, trădarea de la Moscova, în care aranjasem atunci, prin relații, prin discuții, cum m-am priceput eu acolo, fiind simpatic, fiind ‘americanul’, așa îmi spuneau rușii, pentru că făcusem studii la Washington.

Am aranjat să avem un preț preferenţial pentru gaze, la o factură de peste 1,2 miliarde pe an. Mai mult, să avem și barter, deal pe care Adrian Năstase l-a refuzat.

Nu vreau să spun de ce, procurorii nu au cercetat niciodată, îi rog să cerceteze comisoanele plătite de firma Wintershall Dea, firma de securiști ruso-germani, care comisionau exporturile Rusiei în Europa, de gaze, în acele vremuri.

Să vadă dacă a ajuns ceva și pe la Adrian Năstase sau pe la Dan Ioan Popescu. Asta a fost trădarea lui Năstase”, a declarat Gușă, la Golf FM.

Wintershall Dea se ocupă de extracții de petrol și gaze din Europa, Rusia, America Latină, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri