Caută
Close this search box.

A scăpat de sărăcie apucându-se de fotbal. E căpitanul Naţionalei şi cântă la pian

marius marin

Plecat de la Timișoara, în Italia, unde a ajuns unul dintre cei mai buni fotbaliștii din Serie B, trăiește visul de a fi căpitanul Naționalei. Este liderul naționalei de tineret, care se pregătește în Spania, pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La Marbella, Marius Marin a povestit despre viața deloc ușoară pe care a trăit-o, pe vremea când era copil.

„Primii bani importanți i-am dat părinților mei.

Nu aveam o situație OK acasă, voiam mult să-i ajut, fiindcă au făcut multe sacrificii ca să mă țînă în fotbal. Ei stăteau cu chirie, așa că le-am făcut o casă, le-am construit una.

Nu mă gândesc la bani, vreau să ajung să joc în Serie A. Da, am o mașină foarte frumoasă, Range Rover Evoque, dar am învățat de la părinți care sunt prioritățile. Nu cheltuiesc mulți bani pe haine și pe distracții, fiindcă am crescut unde am crescut, și cu bine, și cu rău, știu că banii se pot pierde ușor.

Viața de fotbalist e scurtă și trebuie să profiți de chestia asta. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ și să pun bani deoparte”, a spus fotbalistul, pentru gsp. Marius Marin are o pasiune neobișnuită pentru fotbaliștii din ziua de azi.

„Îmi plăcea mult muzica, de aceea anul trecut, la începutul pandemiei, mi-am cumpărat un pian, ca să exersez. Muzica a fost pasiunea mea, am învățat notele și am descoperit un instrument deosebit”, a povestit jucătorul Naționalei.

Cotat la 1 milion de euro de site-urile de specialitate, Marius Marin este dorit și de Gigi Becali, la FCSB, însă clubul sau din Italia, Pisa, nu vrea să-l vândă deocamdată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri