Caută
Close this search box.

Astăzi se decide când ar putea să fie demisă Renate Weber

Renate Weber

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că, în urma respingerii rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului pe ultimii trei ani, se va cere revocarea Renatei Weber de la conducerea acestei instituţii.

„Parlamentul României a respins astăzi raportul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Consecinţa este încetarea mandatului preşedintelui CNA, ca urmare a respingerii raportului. Tot astăzi, Parlamentul, în cadrul şedinţei Camerelor reunite a decis să voteze raportul formulat de Comisiile juridice ale celor două Camere cu privire la raportul Avocatului Poporului pe anul 2018, pe anul 2019 şi pe anul 2020. De asemenea, Parlamentul a adoptat practic raportul Comisiilor juridice cu majoritatea necesară, conform Regulamentului şedinţelor comune. Ca urmare a acestui vot, noi vom solicita revocarea Avocatului Poporului”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că numele persoanei care va fi propusă să conducă Avocatul Poporului va fi făcut public după ce se vor finaliza procedurile de revocare.

„Mâine dimineaţă, am decis, împreună cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, să convocăm Birourile permanente reunite pentru a stabili o reuniune de plen. La această reuniune de plen, dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale, vom dezbate şi cererea de revocare a Avocatului Poporului. De asemenea, va trebui să găsim şi o soluţie în urma situaţiei create la CNA”, a menţionat Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că e posibil ca şedinţa de plen comun să aibă loc miercuri, în jurul orei 13,30.

Întrebat cum comentează faptul că Renate Weber a spus că Parlamentul nu poate vota raportul de activitate al Avocatului Poporului, ci doar să îl dezbată, Orban a spus:

„Asta este un subterfugiu procedural. Noi am votat un raport al Comisiilor juridice reunite, care evidenţiază încălcări ale Constituţiei, ale legilor ţării, care au fost săvârşite de Avocatul Poporului. Votul de astăzi va fi o fundamentare pentru revocarea Avocatului Poporului”.

Senatorii şi deputaţii au respins, în şedinţă comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului.

Au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018 – cu 245 de voturi „pentru” şi unul contra, 2019 – 187 de voturi „pentru” şi 23 de voturi contra şi 2020 – cu 242 voturi „pentru” şi 35 împotrivă, relatează Agerpres.

Deputatul PSD Gabriel Zetea a anunţat că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională.

Renate Weber, șefa instituției Avocatul Poporului, a transmis, înaintea ședinței din Parlament, un comunicat de presă în care susține că eventuala respingere de către Parlament în ședința de marți a rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale instituției ar încălca dispozițiile constituționale și legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri