Caută
Close this search box.

Cătălin Radu Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, este noul director general al TAROM

Compania TAROM are un nou director general, începând de miercuri, 9 iunie 2021, în persoana lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului cosmonaut, Dumitru Prunariu.

Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România„, transmite Cătălin Prunariu.

Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi TAROM.

Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate. Odată cu preluarea mandatului, directorul general Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze şi consolideze un model de operare eficient şi durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung„, se precizează în comunicatul Transmis de TAROM.

Foto: TVR/ Dumitru Prunariu, impreuna cu fiul său

Noul director general TAROM salută şi continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiţă Ursu, căruia îi mulţumeşte pentru tot efortul depus în cadrul companiei, inclusiv pentru paşii importanţi realizaţi în scopul demarării procesului de restructurare.

Directorul general Cătălin Prunariu a început să lucreze la TAROM în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor şi examinator. În paralel, între 2012 şi 2017, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române.

În perioada 2019 – 2020 a ocupat funcţia de inspector-şef pentru operaţiuni aeriene. A fost numit pe postul de director general al TAROM din funcţia de director operaţiuni zbor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri