Caută
Close this search box.

Gazoductul Nord Stream 2 este finanţat integral

Proiectul gazoductului Nord Stream 2 este pe deplin finanţat, a afirmat miercuri adjunctul directorului general al Gazprom, Famil Sadygov, transmite Reuters.

De asemenea, Sadygov a anunţat că Gazprom nu este interesat de Oferta Publică Secundară (SPO) şi nu intenţionează în prezent să-şi vândă participaţia deţinută la firma Novatek.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1 până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Tot miercuri, Gazprom a informat, citat de Agerpres, că exporturile sale de gaze naturale în afara fostei Uniuni Sovietice au crescut în perioada 1 ianuarie – 15 iunie 2021 cu 26,7%, la 92,3 miliarde metri cubi (bcm).

Producţia de gaze a Gazprom a urcat în perioada menţionată cu 17,2%, la 241,4 miliarde metri cubi.

Pentru acest an Gazprom se aşteaptă ca profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) să se situeze la 30 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri