Caută
Close this search box.

Gheorghiţă: Avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri de Covid

valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că numărul de îmbolnăviri de COVID-19 raportat în această perioadă indică faptul că „avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri”, dacă numărul persoanelor care au imunitate faţă de virusul SARS-CoV-2 nu este suficient de mare.

El nu crede că stimularea materială a oamenilor ar putea fi determinantă pentru a creşte ritmul campaniei de vaccinare.

„Este important ca acum să avem activităţi fragmentate, încât în fiecare localitate să existe acces cât mai facil la vaccinare al oamenilor, chiar dacă numărul lor nu este atât de mare cum noi ne-am dori. (…)

Este important ca acum să ne face bine temele, să ne pregătim cât mai bine tocmai pentru a evita un alt val de îmbolnăviri pentru că este greu de anticipat care va fi parcursul din punct de vedere al pandemiei, ţinând cont de faptul că ave cel puţin patru variante virale care sunt de importanţă, care sunt îngrijorătoare şi care în momentul de faţă sunt atent monitorizate la nivel internaţional.

Tocmai de aceea trebuie să înţelegem că pandemia nu s-a încheiat şi avem virus circulant, avem câteva sute de cazuri zilnic în România, ceea ce înseamnă că avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri dacă situaţia populaţiei imunizate – fie prin vaccinare, ideal, fie prin trecerea prin boală – nu este suficient de mare.

Deci trebuie să ne menţinem acelaşi obiectiv de imunitate de grup de cel puţin 60-70% tocmai pentru a preveni un val de îmbolnăviri în perioada următoare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că nu s-a luat în discuţie un demers, privind acordarea de recompense celor care se imunizează, el arătând că, la nivel local, există astfel de iniţiative ale unor companii private.

„Cred, ca medic, cred că oamenii trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării din perspectiva raţionamentului medical şi a protejării sănătăţii, proprii şi a celor din jur. Restul argumentelor, însemnând recompense de orice altă natură, din punctul meu de vedere, astăzi, când vorbim nu consider că sunt suficient de determinante pentru a creşte ritmul campaniei de vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri