Caută
Close this search box.

Iohannis: În UE nivelul de dezvoltare dintre statele membre este inegal

klaus iohannis

Nivelul de dezvoltare dintre statele membre ale Uniunii Europene este inegal, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, el pledând pentru „o viziune pe termen mediu şi lung pentru Uniunea Europeană”.

Preşedintele României a intervenit online la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), organizată de  Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

„Dialogul cu privire la viitorul Europei va trebui să ofere o viziune pe termen mediu şi lung pentru Uniunea Europeană. Avem nevoie să consolidăm rezilienţa Uniunii Europene, sporindu-i capacitatea nu doar de a gestiona urgenţele, ci şi să adapteze şi să impulsioneze reforme care să ne permită tuturor să fim pregătiţi pentru oportunităţile şi provocările viitorului. Însă nu pornim de la zero în acest efort”, a spus şeful statului, citat de Agerpres.

În acest sens, a apreciat că o bază este reflectată în Agenda Strategică a Uniunii Europene 2019-2024.

În opinia sa, conferinţa privind Viitorul Europei „trebuie să dea cetăţenilor posibilitatea să arate unde consideră acţiunile Uniunii Europene ca fiind importante pentru viaţa lor” şi a menţionat cele 10 angajamente din Declaraţia de la Sibiu, după Summitul din 2019.

Klaus Iohannis a subliniat că „nu trebuie să uităm că în cadrul Uniunii Europene nivelul de dezvoltare dintre statele membre şi regiuni este inegal, necesitând astfel un efort susţinut pentru a ne asigura că viitorul va duce la mai multă coeziune, în loc să adâncească decalajele”.

Astfel, a apreciat că „rezilienţa strategică a Uniunii trebuie să înceapă ca un proces intern de transformare şi construcţie” şi pe termen lung rezilienţa „trebuie consolidată prin luarea unor decizii care vor limita dependenţele Uniunii Europene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri