Caută
Close this search box.

Ludovic Orban a semnat şi trimis la promulgare Legea 5G

ludovic orban

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că a înaintat la promulgare legea referitoare la reţelele 5G, menţionând că actul normativ are o importanţă capitală pentru România.

„În urmă cu puţin timp, am semnat şi am înaintat spre promulgare legea referitoare la reţelele 5G. Este un act normativ de o importanţă capitală pentru România, care permite o dezvoltare exponenţială în domeniul IT şi al comunicaţiilor folosind tehnologia 5G.

Această lege are la bază Memorandumul dintre România şi Statele Unite ale Americii, convenit de preşedintele Klaus Iohannis. Totodată, este o reglementare în acord cu legislaţia europeană în domeniu”, a scris Orban, pe Facebook, conform Newsweek.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, prevederile acestei legi garantează securitatea naţională.

„În această lege ne-am asigurat că securitatea naţională este garantată de un mecanism prin care reţelele vor putea fi utilizate de furnizorii de comunicaţii pe baza unei autorizări şi verificări prealabile. Am dorit să eliminăm orice risc ca astfel de infrastructuri să fie utilizate în scopuri ostile”, a explicat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri