Caută
Close this search box.

MediaSind cere EBU să ignore văicărelile fostei șefe a TVR Doina Gradea, care se zbate să fie repusă în funcție

doina gradea

„Doina Gradea uită că Parlamentul a demis-o tocmai pentru management defectuos și pentru numeroasele acuzații, legate de abuzuri și fapte de corupție, depistate de instituțiile de control”, explică FRJ MediaSind.

Organizaţia a luat act de demersurile făcute de fostul PDG SRTv, Doina Gradea, la conducerea European Broadcasting Union (EBU), pentru a obține sprijinul și reacția publică a alianței instituțiilor publice de media, împotriva demiterii Consiliului de Administrație al TVR, de către Parlament.

În acest demers, spune MediaSind, „fosta șefă a TVR solicită conducerii EBU să-si manifeste îngrijorarea și să reactioneze față de atacurile politice asupra televiziunii din România, considerate asemănatoare cu cele făcute de partidele liberale și de politicieni din alte ţări europene, asupra instituțiilor de media”.

În scrisoare, Doina Gradea, „confundându-se cu Televiziunea Română, își permite chiar să-i amintească conducerii forului internațional obligațiile din statutul EBU, privind sprijinirea independenței membrilor afiliați, și anunță că, personal, va acţiona în justiție, pentru a proteja independența TVR în România”.

„Față de aceste demersuri penibile, Biroul Executiv Național al Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind precizează că fosta șefă a TVR se află într-o confuzie crasă. Aceasta uită că a fost demisă de Parlament, prin respingerea Rapoartelor de activitate din anii 2017, 2018 și 2019, tocmai din cauza managementului defectuos și a multiplelor fapte de corupție, semnalate de inspectorii Curții de Conturi și de cei ai Ministerului Finanțelor Publice. Din acest motiv, aceasta nu mai poate să fie repusă în vreo funcție de conducere din instituție”, spune MediaSind, a cărei organizaţie din TVR tocmai a fost recunoscută de o instanţă, după ce reprezentativitatea acesteia a fost contestată de Administraţie Gradea.

Încercarea disperată a Doinei Gradea și a unei grupări din partidul care a propus-o și susținut-o în TVR, Partidul Social Democrat – PSD, de a reveni la conducerea instituției pe care a compromis-o prin managementul său defectuos, reprezintă o lovitură puternică dată tuturor angajaților instituției, dar și cetățenilor plătitori de taxe și impozite, explică sindicatul, subliniind:

„Este uluitor tupeul șefei TVR și al politicienilor care o susțin de a încerca, prin orice mijloace, să impună la conducerea TVR persoane care au distrus prin activitatea și deciziile lor, cea mai mare instituție de presă din România”.

Organizaţia continuă apoi:

„Având în vedere aceste argumente, SRJ MediaSind cere conducerii EBU să nu se compromită prin susținerea unei persoane care a fost demisă de Parlamentul României tocmai pentru abuzurile și managementul defectuos de care a dat dovadă, precum și prin actele de corupție descoperite în urma controalelor instituțiilor abilitate ale statului român în Televiziunea Română. Revenirea fostei șefe și a complicilor săi în TVR ar însemna, de fapt, un atac la democrația și independența instituției”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri