Caută
Close this search box.

Mugur Isărescu a recomandat publicarea cărţii lui Dan Voiculescu la Academia Română

dan voiculescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României, care e și membru al Academiei Române, a garantat pentru ca Dan Voiculescu să publice o carte la Editura Academiei Române. Fără semnătura lui Isărescu, „Felix” nu ar fi putut publica, a spus președintele Academiei pentru Newsweek România.

Fostul pușcăriaș Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție, și-a publicat, săptămâna trecută, cartea “Tratatul Umanismului Pragmatic“ la Editura Academiei Române. Lansarea a avut loc la Biblioteca Academiei.

Pentru a publica la Editura Academiei Române e nevoie ca autorul să îndeplinească o serie de criterii academice. Lucrarea trebuie evaluată de o comisie de specialitate formată din membri ai Academiei Române.

„Editura Academiei Române are personalitate juridică și este ordonator de credite. Editura nu poate publica nici o lucrare fără cel puțin două referate de specialitate. Avizul pentru publicare îl dă de regulă secția Academiei, în specificul căreia se încadrează lucrarea respectivă. De difuzarea lucrărilor publicate se ocupă nu Academia, ci exclusiv Editura”, a precizat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Acordul pentru publicarea lucrării lui Dan Voiculescu a fost dat de Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie, care este condusă de șeful BNR, Mugur Isărescu.

Frăţia turnătorilor

Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru fapte de corupție, în dosarul ICA, fiind eliberat după circa trei ani. ANAF n-a reușit să recupereze decât o mică parte din prejudiciul de 60 de milioane de euro. Dan Voiculescu are o decizie de colaborator al Securității.

Newsweek România a publicat documente care arată că și Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea, sub numele de „Manole”. În România, s-a vorbit mult despre banii lui Ceaușescu, context în care au apărut numele lui Dan Voiculescu și Mugur Isărescu.

„În 1990. a fost formată o primă comisie guvernamentală pentru recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului, condusă de Mugur Isărescu. Pe 6 iunie 1991, Isărescu îi scria directorului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, o adresă în care solicita verificarea în arhivele Securităţii, cu privire la înfiinţarea firmei CRESCENT.

Isărescu preciza că, din verificările unor experţi, rezulta faptul că firma CRESCENT a realizat beneficii comerciale în special din activitatea cu ICE Dunărea, existând „indicii cu privire la deturnarea unor fonduri”.

În aceeaşi perioadă, o echipă canadiană angajată să ancheteze deturnarea fondurilor regimului comunist le sugera autorităţilor să-l aresteze pe Dan Voiculescu, pentru ca ancheta să poată continua. În final nu s-a întâmplat nimic”, scria b1tv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri