Caută
Close this search box.

Parlamentul de la Tirana a votat pentru destituirea preşedintelui Albaniei

Parlamentul albanez a votat, miercuri, pentru destituirea preşedintelui ţării.

Ilir Meta este acuzat de o comisie de anchetă de încălcarea Constituţiei pentru participarea la campania electorală în cadrul legislativelor din aprilie, în condiţiile în care funcţia îi cerea să rămână neutru, relatează AFP.

Destituirea sa a fost aprobată de 104 deputaţi dintr-un total de 121 ai parlamentului de la Tirana, potrivit Agerpres.

Biroul prezidenţial a calificat acest vot drept o „decizia anticonstituţională şi ridicolă”, „cel din urmă pas în încălcările electorale” din timpul scrutinului, ale cărui rezultate sunt contestate în continuare de către opoziţie.

Decizia nu este însă definitivă, iar Meta (52 de ani) îşi va exercita atribuţiile în aşteptarea avizului Curţii Constituţionale, care urmează să se pronunţe în termen de trei luni.

Ilir Meta, care exercită din 2017 funcţia în principal onorifică de şef al statului, l-a atacat în cursul campaniei electorale pe premierul Edi Rama, al cărui Partid Socialist a câştigat alegerile legislative din aprilie. El l-a acuzat pe Rama de autoritarism şi corupţie, atacuri respinse de premier, notează AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri