Caută
Close this search box.

Partidul Maiei Sandu va câştiga alegerile anticipate din Republica Moldova

maia sandu

Cu trei săptămâni înainte de alegerile anticipate din Republica Moldova, un sondaj de opinie arată că partidului Maiei Sandu va spulbera coaliția prorusă, formată din comuniști și socialiștii lui Igor Dodon.

Partidul Acțiune și Solidaritate, din care provine Maia Sandu, este cotat cu 38,1%, în timp ce coaliția prorusă are numai 21,4%.

Sondajul a fost dat publicității de Armand Goşu. Analistul Sorin Ioniță subliniază că „Maia Sandu va rupe capul mafiei reunite”.

„Sondaj cu 3 săptămâni înainte de alegeri: din nou se pare că Maia Sandu va rupe capul mafiei reunite, în ciuda predicțiilor contrare ale unor experți oficioşi de București. Ar fi cam a treia oară, doar anul ăsta.

Se pare că evenimentele organizate personal de Marcel Ciolacu, la Buzău & București, în sprijinul partidului pro-rus al lui Dodon, n-au ajutat prea mult. Să vedem …”, a scris Ioniță, pe Facebook.

  

Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri