Caută
Close this search box.

Prefectul Capitalei a dat în judecată Primăria Generală a lui Nicușor Dan

alin stoica

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că a acţionat în instanţă PMB, condusă de Nicușor Dan.

„De ce am acţionat în instanţă PMB? Pentru că, în urma corespondenţei oficiale şi a discuţiilor directe, a ales să continue practica de a detaşa consilierii primarului pe posturi din aparatul de specialitate. (…)

De ce am atacat această detaşare şi nu altele? Pentru că este cea făcută după ce a avut loc corespondenţa oficială. Vor urma şi celelalte detaşări, din toate primăriile”, a afirmat Alin Stoica, joi, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că, de mai mult timp, Prefectura a transmis către toate primăriile din Bucureşti (cele ale celor şase sectoare şi Municipalitate) o adresă de îndrumare prin care exprima poziţia în legătură cu practica detaşării consilierilor primarilor pe posturi în aparatul administrativ, fie în aparatul primăriilor, fie în instituţiile subordonate.

„În cazul în care nu puteau rămâne cu postul vacant până la ocuparea prin concurs, pot fi numiţi pe funcţie temporar, până la finalizarea concursului, oameni care îndeplinesc cerinţele postului”, a punctat prefectul Capitalei.

El a spus că o parte dintre primării au înţeles să revină asupra măsurii detaşării consilierilor primarilor, intrând, din punctul său de vedere, în legalitate.

„Alte primării nu au răspuns încă. Primăria Municipiului Bucureşti a răspuns că este legală metoda aceasta”, a precizat Alin Stoica.

Prefectul Capitalei a spus că, potrivit programului de guvernare, se urmăreşte depolitizarea administraţiei şi a instituţiilor publice.

„Practica de a aduce în instituţii personal (în special de conducere, dar nu numai – vezi Apele Române) din cadrul aparatului de partid, doar pe considerentul că este loial demnitarului, este păguboasă pentru stat, slăbind instituţiile publice.

Totodată, legea prevede că orice post vacant să fie ocupat prin concurs sau examen, iar legea trebuie respectată, pentru a ne asigura că posturile sunt ocupate de oameni bine pregătiţi, cu experienţa şi abilităţile necesare postului”, a scrie Alin Stoica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri