Caută
Close this search box.

Roger Federer s-a retras de la Roland Garros

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (8 ATP, favorit nr. 8) a anunţat că se retrage de la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, unde se calificase în faza optimilor de finală, au informat duminică organizatorii, potrivit AFP.

Roger Federer urma să joace luni împotriva italianului Matteo Berrettini (9 ATP, cap de serie nr. 9).

”După ce m-am consultat cu echipa mea, am decis astăzi că trebuie să mă retrag din turneul de la Roland Garros.

După două operaţii la genunchi şi peste un an de refacere este important să-mi ascult corpul şi să nu revin prea repede în competiţie. Sunt încântat că am câştigat trei jocuri. Nu există un sentiment mai bun decât să te întorci pe teren”, a spus elveţianul, citat de organizatori.

Roger Federer şi-a anunţat priorităţile pentru 2021, turneul său de suflet de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), medalia de aur la simplu fiind singura care lipseşte din palmaresul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri