Caută
Close this search box.

Siegfried Mureşan a anunțat că îl susţine pe Ludovic Orban

siegfried muresan

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan spune că Ludovic Orban a transformat PNL într-un partid câștigător, a scăpat țara de PSD și 2este unul dintre cei mai credibili și apreciați lideri de partid din Europa”.

„În urmă cu exact 4 ani, pe 17 iunie 2017, Ludovic Orban a fost ales președintele Partidului Național Liberal. În acești 4 ani, Ludovic Orban a transformat PNL într-un partid câștigător:

Sub conducerea lui, Partidul Național Liberal a câștigat alegerile europarlamentare din 2019, a câștigat alegerile locale și am fost alături de președintele Klaus Iohannis în câștigarea celui de-al doilea mandat.

Ludovic Orban a condus moțiunea prin care PNL a scăpat țara de Guvernul PSD și a oferit oamenilor un guvern liberal și proeuropean. Ne aflăm la începutul a patru ani de guvernare proeuropeană sub conducerea PNL.

Partidul Național Liberal este acum unul dintre cele mai importante partide de centru-dreapta din Uniunea Europeană, iar Ludovic Orban este unul dintre cei mai credibili și apreciați lideri de partid din Europa.

Mult succes în continuare, Ludovic Orban!”, a scris Siegfried Mureșan, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri