Caută
Close this search box.

Trei dintre oamenii lui Ghinea, ce lucrau la PNRR, au căzut sâmbătă noaptea, cu liftul, în gol

cristian ghinea

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la sediul Ministerului Fondurilor Europene era cât pe ce să se producă o tragedie: trei oficiali au căzut cu liftul, în gol, două etaje și au rămas blocați acolo, fiind nevoie de intervenția jandarmilor și a echipelor specializate, pentru a fi salvați.

Informația a fost furnizată chiar de ministrul Cristian Ghinea, în timp ce oferea detalii despre Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat de Comisia Europeană.

Ghinea a relatat că în ultimele săptămâni a fost foarte mult de lucru și că zeci de oameni au rămas constant peste program, lucrând uneori și noaptea, pentru ca toate documentele să fie gata la timp.

„Vreau să răspund unui neadevăr, că funcționarii din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR. Doamne ferește! Au fost zeci de oameni care au stat noaptea târziu ca să termine în timp util, cărora le mulțumesc“, a spus Ghinea.

În acest context, trei oameni care plecau acasă sâmbătă seara, la ora 23.00, au căzut cu liftul. Aceștia au rămas blocați aproximativ o jumătate de oră, până când la sediul ministerului au ajuns echipe de intervenție și jandarmii.

Acest detaliu a fost dat de Ghinea pentru a demonta o altă minciună a propagandei PSD, care în ultimele săptămâni a făcut eforturi disperate să discrediteze PNRR și să arunce în derizoriu planul care ar trebui, în următorii 5 ani, să aducă o modernizare nemaiîntâlnită în istoria României. Televiziunile oligarhilor au pretins că funcționarii guvernamentali s-au dat la o parte și n-au vrut să se implice în elaboarea PNRR.

Cristian Ghinea a comentat:

„Vreau să răspund unui neadevăr, că funcționarii din minister ar fi refuzat să lucreze la PNRR. Doamne ferește! Au fost zeci de oameni care au stat noaptea târziu ca să termine în timp util, cărora le mulțumesc. A fost foarte mult de lucru. Vreau să le mulțumesc colegilor mei.

În ultimele două săptămâni am stat foarte târziu la minister cu colegii mei. Au fost și momente, sâmbătă seara, de pildă, doar să vă dau așa un element de picanterie, la ora 11 noaptea, trei colegi au picat cu liftul în minister două etaje în gol, au venit jandarmii și echipele de intervenție, a fost un moment de mare emoție fix când aveam cel mai mult de lucru“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri