Caută
Close this search box.

Un senator PSD spune că, prin educaţia sexuală în şcoli, copiii sunt ghidați spre homosexualitate

senator psd

Senatorul PSD Călin Mătieş a reacționat dur, pe pagina sa de Facebook, față de legea care prevede educația sexuală în școli, despre care spune că i-ar ghida pe copii spre homosexualitate și că i-ar învăța „practica masturbării”.

În comisia pentru Muncă din Senat, parlamentarii USR PLUS au votat pentru reexaminare și au depus patru amendamente, care să corecteze legea care vizează educația pentru Sănătate în școli, respectiv educația sexuală, oferind și garanțiile necesare pentru eliminarea unor temeri ale altor parlamentari.

Toate amendamentele au fost însă respinse.

„Astăzi a fost o luptă pe viață și pe moarte de-a dreptul. După cum mulți știți, Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Mai pe românește, disputa cu privire la educația sexuală în școli! Din fericire, în comisia de muncă am reușit să respingem cererea lui Iohannis. Omul ăsta chiar vrea ca în școli copiilor să se predea de fragezi practica masturbării (după cum o cere OMS), dar pericolul din spate este altul, mult mai grav.

Se vede deja în țări ca și Canada sau SUA: COPIII SĂ FIE GHIDAȚI SPRE HOMOSEXUALITATE! USR lasă impresia uneori că este plătit de ONG-urile LGBT. Altfel nu îmi explic…”, a scris pe Facebook senatorul PSD Călin Mătieș.

Social-democratul susține că la orele de educație sexuală copii ar fi învățați cum să se masturbeze.

„USR-ul a sărit de fund în sus (nicio trimitere la homosexualitatea clamată la rang de doctrină de piticii lui Barna) că asta ne cere Europa! ATENȚIE: accept pe oricine în jurul meu și nu voi discrimina pe nimeni după nici un criteriu, fie el și sexual.

DAR SĂ ÎI SPUI COPILULUI de 6-7 ani al acestei țări cum să se masturbeze și să îi insufli în mod voit și conștient să își schimbe traiectoria sexuală…NICIODATĂ USR-IȘTILOR!!!

Nu mă credeți, uitați-ăa la Canada!!! Asta vrem?? EU NU!!

USR-ul a vrut ca orele de sexualitate să fie ținute de ONG-uri și să nu facă parte din curricula Ministerului Educației!! Adică să vină oricine și să predea ce o vrea… Iar Ministerul Educației să nu aibă nimic de spus… USR-ul și Iohannis au vrut astăzi ca elevii să fie obligați să participe la orele de educație sexuală. Adică să elimine acordul părinților!!! INACCEPTABIL!”, a mai notat social-democratul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri