Caută
Close this search box.

VIDEO Protest Declic în Piaţa Victoriei: Tăiaţi pensiile speciale!

casa de pensii

Comunitatea Declic a organizat, vineri, un protest-coregrafie în Piaţa Victoriei din Capitală, în cadrul căruia aproximativ 100 de persoane au desfăşurat trei bannere lungi de câte 30 de metri pe care a fost afişat mesajul „Tăiaţi pensiile speciale”.

Comunitatea Declic cere Guvernului să finalizeze proiectul de lege privind eliminarea pensiilor pentru care nu au fost plătite contribuţii, în limitele cerute de Curtea Constituţională.

„În acest moment, Guvernul Cîţu nu îşi respectă propriul program de guvernare, amânând la infinit tăierea pensiilor speciale. Cât timp unii speciali încasează lunar 75.000 de lei, 4,9 milioane de pensionari trăiesc cu 1.500 de lei, iar cea mai mică pensie din România este de 750 de lei.

Nu putem să nu remarcăm ipocrizia Guvernului, care nu taie pensiile de lux, dar ne anunţă că nu sunt bani pentru majorarea alocaţiilor sau a pensiilor pentru cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public de pensii”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei, citată de Agerpres.

Potrivit Declic, decizia de a protesta cu un mesaj în faţa Guvernului, vizibil şi de la înălţime, vine după ce mai multe firme de publicitate au refuzat afişarea, pe panouri stradale, a mesajului „Tăiaţi pensiile speciale”, pe motiv că autorităţile locale nu au aprobat imaginea.

Acţiunea face parte din campania „Eliminaţi pensiile speciale”, cu o petiţie semnată de peste 127.000 de cetăţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri