Caută
Close this search box.

A început desfiinţarea companiilor municipale năşite de Gabriela Firea

gabriela firea

Patru companii municipale urmează a fi dizolvate și lichidate, după ce consilierii generali au votat proiectele de hotărâre cu privire la acestea.

Este vorba despre Compania Municipală „Sport pentru Toți” SA, Compania Managementul Transporturilor București SA, Compania Municipală Agrement București SA și despre Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA, informează Buletin de Bucureşti.

Proiectul cu privire la dizolvarea și lichidarea Companiei Muncipale ”Sport pentru Toți” SA, care a fost înființată în primăvara anului 2017, a fost adoptat cu 32 de voturi ”pentru”, 14 ”împotrivă” și 0 abțineri.

Datoriile totale, raportate la 31.12.2020, sunt în sumă de 5.041.159 lei.

La data de 20.05. 2021, situația prezentată de către conducerea societății este:

  • Total disponibil în casierie și conturi: 28.207,41 lei;
  • Total impozite, contribuții și taxe restante: 947.021,00 lei;
  • Total facturi neîncasate: 332.647,35 lei;
  • Total cheltuieli cu salariile martie 2020-aprilie 2021: 1.638.716,00 lei;
  • Număr salariați aprilie 2021: 10;
  • Total facturi neplătite la scadență: 279.019,41 lei;
  • Datorii către Primăria municipiului București (împrumut+penalități, dobânzi, majorări de întârziere): 4.012.380,00 lei;
  • Total încasări în perioada 01.01.2021 – 20.05.2021: 117.472,74 lei.

”Societatea a funcționat doar pe bază de împrumuturi, iar veniturile din exploatare nu au reușit să acopere cheltuielile societății. Prin activitatea sa, Compania Municipală Sport pentru Toți București SA va continua doar să acumuleze datorii și nu servește interesului public”, se arată în raportul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Evoluția profitului/pierderilor de la înființarea societății până în prezent:

  • În anul 2017 a înregistrat pierderi de 151.422 lei;
  • În anul 2018 a înregistrat pierderi de 525.288 lei;
  • În anul 2019 a înregistrat pierderi de 2.900.624 lei;
  • În anul 2020 a înregistrat pierderi de 2.640.599 lei.

O altă societate municipală care va fi dizolvată și lichidată este Compania Managementul Transportului București SA. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 33 de voturi „pentru”, 13 ”împotrivă” și 0 abțineri.

La finalul anului 2019, societatea a avut o cifră de afaceri netă de 714.814 lei, un număr efectiv de 86 de salariați, cheltuieli cu salariile în valoare de 4.102.000 lei. La sfârșitul aceluiași an, pierderea netă se ridica la 7.052.745 lei.

  • În anul 2019, societatea a achiziționat 13 autoturisme electrice BMW I3 în valoare totală de 2.586.000 de lei, pe care le-a introdus în aplicația de închiriere, iar veniturile obținute au fost mult sub pragul de rentabilitate;
  • În 2019 cheltuielile companiei cu salariile au fost de 4.102.000 lei, la care se adaugă ore suplimentare în valoare de 5.481.000 lei, în condițiile în care societatea a avut venituri de doar 714.000 lei;
  • Cumulând cheltuielile cu salariile și cele pentru orele suplimentare, rezultă un cost de 9.583.000 de lei cheltuiți cu angajații (mai puțin organele de conducere), de 13,4 ori mai mare decât veniturile încasate de societate la nivelul întregului an.
  • Tot la nivelul anului 2019, deși societatea a avut o cifră de afaceri de 714.000 lei, a avut doar cheltuieli aferente contractelor de mandate și a altor organe de conducere și control în valoare de 1.379.000 de lei, deci aproape dublu față de veniturile încasate de societate.
  • În anul 2019, societatea a înregistrat cheltuieli cu chiriile în cuantum de 972.432 de lei, deci cu aproximativ 30% mai mult decât cifra de afaceri ce avea un nivel de 714.000 lei.

”Având în vedere faptul că societatea, de la înființare și până în prezent a funcționat doar din împrumuturi, veniturile din exploatare nu au reușit să acopere cheltuielile societății, precum și faptul că societatea a înregistrat în cei trei ani și jumătate doar pierderi financiare, se deduce faptul că aceasta se află în dificultate economică. În lipsa acordării unor împrumuturi de către asociații societății, ea poate intra oricând în stare de insolvență”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.

La nivelul anului 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri netă de 1.843.299 lei, iar valoarea pierderilor se ridică la suma de 5.657.993 lei.

Compania Municipală Agrement București SA este ce-a de-a treia societate care va fi dizolvată și lichidată. Proiectul a fost adoptat cu 33 de voturi „pentru”, 13 ”împotrivă” și o abținere.

”Din luna noiembrie anul 2019, compania nu a mai desfășurat activități de agreement, desfășurând exclusiv activități de curățenie. Din acea perioadă, societatea nu a mai încheiat niciun contract prin care să realizeze obiectul principal de activitate agrementul și nu a mai organizat niciun eveniment”, se precizează în documentele de pe masa consilierilor generali.

Mai mult, de la sfârșitul lunii mai, compania nu mai are alte contracte în derulare ”care să-i asigure o cifră de afaceri rezonabilă, astfel încât să își poată acoperi cheltuielile”. Totuși, în anul 2020, aceasta a înregistrat profit, potrivit actelor contabile postate pe site-ul societății.

În anul 2020, cifra de afaceri netă a companiei a fost de 6.287.826 de lei, în timp ce profitul net înregistrat a fost de 699.432 de lei.

În ședința de consiliu general de marți s-a aprobat și dizolvarea și lichidarea Companiei Municipale Publicitate și Afișaj București SA. Proiectul de hotărâre a trecut cu 33 de voturi „pentru”, 14 ”împotrivă” și 0 abțineri.

„Din luna septembrie 2020, societatea a finalizat toate contractile în derulare și ulterior acestei date nu a mai încheiat niciun nou contract prin care să realizeze obiectul principal de activitate – publicitate – și nu a mai organizat nicio altă activitate secundară a societății.

Din cauza aceasta, societatea generează doar cheltuieli de funcționare, fără un control asupra veniturilor societății.

La data de 27.05.2021, compania are un număr de 17 angajați, iar costurile operaționale pentru luna aprilie 2021 au fost de 240.700 lei, dintre care 212.000 au reprezentat salariile brute ale angajaților”, se menționează în raportul de aprobare al proiectului.

Într-un raport al unui auditor independent se precizează că, la data de 31 decembrie 2020, cifra de afaceri netă a companiei era de 18.406.243 lei, iar profitul se ridica la suma de 1.486.649 lei.

Același auditor independent, Audit Coman Expert – ACE SRL, precizează că societatea prezintă „două riscuri semnificative”:

  • Modul de finalizare a proceselor aflate pe rolul instanțelor care se referă șa aspect juridice de legalitate și conformitate. Este vorba despre 10 dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.”Toate dosarele menționate s-au deschis la solicitarea formațiunilor politice USR-PLUS / PNL  și/sau membri ai acestor formațiuni politice, iar în funcție de soluționarea acestor dosare ar putea fi afectat principiul continuității activităților companiei”, se precizează în raportul auditorului.
  • Pandemia de COVID-19 continuă să reprezinte un risc care poate afecta activitatea societății prin riscul îmbolnăvirii personalului, precum și prin riscul întâmpinării unor dificultăți economice de către clienții și/sau furnizorii societății.

În primăvara acestui an, prima societate a municipalității desființată a fost Compania Turistică București. În anul 2017 au fost înființate 20 de companii municipale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri