Caută
Close this search box.

Barna: M-a sunat Cîţu şi mi-a spus despre Nazare. Nu am avut obiecţiuni

dan barna

Pe scurt, vicepremierul USR PLUS Dan Barna spune că „premierul m-a sunat azi dimineaţă, la prima oră, şi mi-a spus că vrea să îl remanieze pe Alexandru Nazare”. Scurt, demnitarul relatează: „Nu am avut obiecţiuni”. Concluzia: Ludovic Orban este împresurat.

Vicepremierul Dan Barna a precizat că a primit joi dimineaţă, la prima oră, un telefon de la premierul Florin Cîţu, care i-a comunicat că intenţionează să îl remanieze pe Alexandru Nazare, de la Ministerul Finanţelor. Liderul USR PLUS a adăugat că nu a avut obiecţiuni în acest sens, iar prim-ministrul i-a mai spus lui Barna că i-a solicitat demisia lui Nazare cu o zi şi jumătate înainte.

„Azi, de dimineaţă, la prima oră, m-a sunat şi mi-a spus că îl va retrage pe ministrul Finanţelor, că va cere remanierea ministrului Finanţelor. Cu o zi şi jumătate înainte, mi-a spus că i-a solicitat demisia, cum de altfel a anunţat şi în conferinţa de presă”, a declarat Dan Barna, conform News.ro.

Întrebat dacă a fost de acord imediat cu propunerea de revocare a premierului şi ce explicaţie a primit de la Florin Cîţu privind motivul revocării, Barna a răspuns: „Ştiam că există o situaţie de comunicare dificilă între prim-ministru şi ministrul Finanţelor”.

„Mai menţionase domnul premier acest lucru în alte întâlniri. A spus că nu mai funcţionează colaborarea şi că a decis să facă această remaniere. Fiind o nominalizare din portofoliul PNL, am respectat decizia, nu am avut obiecţiuni.

Au mai fost diverse blocaje ale unor acte normative, la Ministerul de Finanţe, unele s-au deblocat, altele, din păcate, nu. E întotdeauna loc de o colaborare mai bună, mai ales cu Finanţele care este unul dintre ministerele cheie în funcţionarea unui Guvern şi sperăm ca următorul ministru al Finanţelor, atunci când va fi nominalizat, să asigure o colaborare şi funcţionare mai bună a acestui minister.

Este ceea ce ne dorim pentru că miza sunt acele reforme despre care am tot vorbit, unele dintre ele sunt dependente direct de reactivitatea Ministerului de Finanţe”, a completat vicepremierul care a adăugat că nu este rolul său să facă evaluarea, în condiţiile în care este un portfoliu care aparţine PNL.

El a mai spus că nu există tensiuni în şedinţele de Guvern, în contextul alegerilor interne din PNL.

„Nu am simţit acest lucru în şedinţa de guvern de astăzi, spre exemplu. Nu am văzut elemente de tabere, în ceea ce însemna poziţionarea guvernului pe actele normative de pe ordinea de zi de astăzi.

Cum decid colegii de coaliţie de la PNL să administreze această perioadă de campanie electorală este, evident, exclusiv, decizia dânşilor şi nu sunt foarte multe lucruri de comentat aici”, a conchis Barna.

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor. El a precizat că a discutat cu liderii coaliţiei despre această remaniere, că în cursul zilei de marţi a informat despre această decizie şi că a avut încă o discuţie joi dimineaţă cu toţi liderii coaliţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor, precum şi decretul pentru preluarea interimară a portofoliului de către premierul Florin Cîţu.

Alexandru Nazare a relatat în postare pe Facebook discuţiile cu premierul anterioare revocării sale de la Finanţe, afirmând că acesta i-a spus că decizia de remaniere nu are legătură cu rezultatele, ci cu „echipa”. În opinia fostului ministru, premierul s-ar fi putut referi la faptul că nu s-a alăturat echipei care îl susţine pentru şefia PNL.

De asemenea, Nazare subliniază că Florin Cîţu i-a cerut demisia cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, iar o demisie înaintea unei emisiuni de eurobonduri ar fi afectat condiţiile pe care România le-ar fi putut obţine pe pieţele externe, condiţii şi aşa vitrege.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri